Adela Boghiță
Ador pledurile Corinne Atelier pentru că arată foarte bine și sunt speciale, transmit foarte multă căldură, mă fac să mă simt bine. Le folosesc zilnic, oriunde, am în toate camerele câte unul aproape. Sunt naturale, sănătoase pentru trup și suflet, dau o stare de răsfăț. Sunt foarte ușor de întreținut, delicate, le recomand tuturor persoanelor care vor să se simtă foarte bine acasă.
Pe Corine o știu de mulți ani, mă minunez de fiecare dată când văd creațiile ei, știu că le face cu sufletul ca pentru ea, așa că, atunci când am ocazia să fac un cadou pentru o persoană dragă, mă gândesc imediat la un pled moale și pufos de la Corine; evident am 2 pleduri călduroase și pufoase acasă acum, și chiar simt că sunt făcute special pentru mine.
Este important că sunt lucrate din materiale 100% naturale, am un copil care are o piele atopică, sensibilă, de aceea dintotdeauna am căutat pe cât posibil să alegem materiale, lucruri cât mai puțin sintetice.
Eu folosesc aceste pleduri zilnic, de când se face rece afară, indiferent că îmi beau cafeaua dimineața, mă uit la un serial pe Netflix sau citesc o carte. Mă fac să mă simt iubită și dornică să stau cu o ceașcă de cafea și o carte bună la nesfârșit.Sunt foarte ușor de întreținut și și-au pastrat calitățiile la multe spălări, ambele pleduri avute. Le-aș recomanda tuturor, inclusiv partenerilor de business. 😉