Petrecem mult timp acasă. Ne începem ziua și ne încheiem ziua acasă. Un motiv în plus să ne facem sanctuarul: un spațiu cald, ce ne îmbie să ne relaxăm. Descoperă cum îți faci casa mai primitoare cu câteva artificii simple, deloc costisitoare.
Am putea spune că există o artă a caselor calde, prietenoase, primitoare. Am putea spune că un cămin cald are un ritm, o muzică, un miros, o senzație. Totuși, nu este nimic vag sau incert la mijloc. Nu există un talent aparte, ci doar o preocupare pentru frumos, calm, liniște, și reconectare.
Dincolo de abilitățile fiecăruia dintre noi de a fi deschis și cald, există câteva sfaturi pe care ți le putem oferi să ai locuința aceea ce spune: „Bine ai venit! Simte-te ca acasă!”. Iată, deci, cum să ai o casă primitoare în câțiva pași simpli, ce nu presupun redecorări scumpe sau stresante. Până la urmă, mizăm pe puterea relaxării.
Alege fibre naturale pentru o casă primitoare, caldă
O casă poate fi creată după cele mai noi trenduri în design și totuși poate rămâne searbădă, rece, lipsită de personalitate și căldură. Până la urmă nu îți dorești ca oamenii ce îți calcă pragul să se teamă de a atinge un obiect sau altul, ca într-un muzeu perfect aranjat, niciodată deranjat. Ba dimpotrivă. Relaxarea și confortul tău va îmbia la apropiere și calm.
O pătură tricotată manual așezată pe divan, pe pat, pe un fotoliu ca vrea imediat senzația de tihnă și invitația de a te simți în largul tău. O carte lăsată pe un colț de masă, o revistă deschisă pe canapea, un pled uitat pe spătarul unui scaun, câteva perne nu tocmai aranjate vor îndemna la deconectare și voie bună. Te sfătuim să alegi bumbacul la lenjerii, lemnul natural pe cât posibil, lâna în pleduri, perne și covoare. Fibrele ce nu sunt sintetice ne întorc către originile noastre, și ancestral, ne aduc aminte de relaxarea timpului petrecut în natură.
- Accentele de lemn conferă căldură camerelor.
- Inserțiile de pleduri, perne, tapițerii din lână, bumbac sau alte materiale naturale invită la relaxare.
- Lumina caldă nu agresează vizual, ci induce o stare de liniște.
Cum îți faci casa mai prietenoasă: adaugă preșuri și covoare moi, confortabile
Să pășești pe moale, pe ceva fin și care îți cuprinde tălpile cu căldură îți va modifica starea de spirit. Așa cum o pătură hand-made, din lână moale te îmbrățișează și te ține într-un cocon de pace și siguranță, așa covoarele moi pot contribui la starea ta bună. De cum intri în casă, calci pe moale. De cum cobori din pat sau te dai jos de pe canapea, calci pe moale și fin. Este ca un masaj liniștit al tălpilor. Cum să nu fie, deci, un spațiu îmbietor și prietenos?
Camera e mai caldă cu o pătură din lână sau un pled din bumbac aruncate pe canapea
Cum îți decorezi casa să fie primitoare, cu cel mai mic buget? Concentrează-te pe sufragerie sau living mai întâi. Acolo veți petrece cel mai mult timp. Acolo vei primi musafirii. Canapeaua ta cea rigidă, anostă ori neprimitoare poate căpăta noi valențe cu câteva perne decorative și cu o pătură confortabilă. Texturile moi și fine, ce curg, ce se așază firesc, „aruncate” în straturi pe pat ori pe canapea vor crea un fel de liniște.
Lâna de merinos de exemplu are un efect instantaneu relaxant, atât vizual, cât și tactil. Canapeaua cu un pled aruncat aparent dezordonat va planta în celălalt o stare de relaxare. Nu se va strădui să fie atent și perfect în mișcări. Va fi relaxat, căci nu dernajează nimic. Un astfel de spațiu va fi locul preferat al tuturor. Deci va fi necesar să mai creezi câteva colțuri interesante și primitoare. Avem și pentru acestea câteva sugestii, așa cum vei observa din sfaturile de mai jos.
Cum să ai un cămin primitor: personalizează fiecare colțișor
Așa cum sugeram și anterior, orice colțișor contează în crearea unui ansamblu călduros, primitor. Cum îți faci casa relaxantă? Prin fotografii, cărți, obiecte făcute de tine sau de copii, prin ornamente cu tradiție, prin gândirea fiecărui colț ca o mini-casă. De exemplu, fotoliul și măsuța de citit pot fi neutre și neîmbietoare. Dar cu ajutorul unor perne, a unui taburet, a unui lampadar lângă și a unor mici ornamente pe masă, totul se transformă.
Nu uita micile comori prin sertare! Și nici nu lăsa casa „curată și minimal”. Chiar și trendul less is more presupune un amestec de nuanțe, texturi și geometrii, fie ele și în elementele de arhitectură ale casei. Nu spunem să decorezi eclectic, căci asta poate cauza aglomerare și stres vizual. Însă mici inserții pe ici, pe colo pot face minuni.
Alternează plantele cu decorațiuni pentru o casă relaxantă
Pentru o stare de bine, sfatul nostru este să uiți de sintetice. Adu natura în casa ta! Plantele au darul de a crea calm și pace instantaneu. Și de a purifica aerul. La fel și crenguțele sau frunzele uscate pot induce o senzație de tihnă. La fel și coșurile împletite din nuiele sau răchită în care poți așeza pledurile tale din lână sau hainele ce altfel ar sta aruncate pe pat.
Mixează culori calde și decorațiuni pentru o casă primitoare
Culorile și texturile pot transforma o cameră. Îi pot oferi senzația de spațiu, de confort, de liniște, de căldură. Lemnul, covoarele moi, pufoase, decorațiunile așezate într-o ordine imperfectă, și texturile naturale, în general sunt sinonime cu „bine ai venit!”
Cum îți faci locuința mai primitoare cu ajutorul tonurilor și nuanțelor de culoare? Alege mereu game calde. Paletele calde au efectul de a lărgi spațiul și în același timp de a crea o senzație de intimitate. Casa ta va fi mai primitoare astfel.
Alte câteva sfaturi pentru o locuință prietenoasă
- Mizează pe prospețime și pe mirosurile îmbietoare. Aerisește, fă curat, adaugă uleiuri esențiale delicate, ce îmbie la relaxare. Cu cât renunți la obiectele din fibre artificiale, cu atât casa ta va mirosi mai plăcut.
- Personalizează dar decongestionează spațiul. Mixul de vechi cu nou arată mereu bine și ne onorează rădăcinile. Însă, nu aglomera casa de obiecte, oricâte povești ar avea ele. Dezordinea și aglomerația creează o stare de încărcare și bucuria se diminuează. Tot ce nu folosești, donează!
- Contează pe puterea unui colț de relaxare. Poate o cameră de meditație, poate un fotoliu de citit, poate cada ta și zonele adiacente. Orice colțișor de reîncărcare a bateriilor adaugă un plus de calm și căldură, de umanitate.
- Experimentează cu corpurile de iluminat. O veioză cu lumină caldă, câteva becuri ce atârnă din tavan deasupra mesei din bucătărie, o lampă ce străjuiește divanul ori fotoliul de citit. Lumina caldă, difuză conferă o atmosferă discretă, relaxantă.
- Ascunde pe cât posibil cablurile, routerul, receiverul. De fapt, orice obiect îți cauzează disconfort vizual merită să fie ascuns privirii.
- Adaugă decorațiuni pe pereți! Chiar dacă nu ești fanul tablourilor, un print sau o ramă interesantă a unei oglinzi poate face minuni în spațiul tău.
- Lasă fotografii la vedere. Deși le ai pe toate în Drive sau Cloud ori în telefon, pozele în rame vorbesc despre familia ce locuiește casa. Există o invitație mai directă la deschidere și intimitate, la a face parte din familie?
Credem că nu. La fel cum credem că liniștea și căldura au darul de a fi molipsitoare. Dacă părea dificil să înveți cum îți faci casa mai primitoare, acum ai la îndemână câteva ponturi. Dacă este să reducem la o singură frază, am spune că poți începe cu a lăsa la vedere lucrurile pe care le iubești. Cartea ta favorită, păturica ta de liniște, pozele cu cei dragi, pernele dezordonate. Dacă este să alegi ceva, începe cu confortul. Cel tactil, cel vizual, cel emoțional. Așa lași amprenta ta încă de la intrare. Așa este acasă.